|  Trimite unui prieten  |  Trimite prin Y!M  |  Printeaza

Povestea Sfantului Valentin

postat de: admin
Vizualizari: 5284

Ziua Indragostitilor

 
Sarbatorirea zilei de Sfantul Valentin isi are originea intr-o traditie care a inceput cu multi ani in urma in Roma antica. Se stie de o sarbatoare romana, Lupercalia pe data de 15 februarie. Acest vechi festival reprezenta sarbatorirea fertilitatii si era tinuta in onoarea a doi zei romani, Juno si Pan. Unul dintre obiceiuri era aceea a scrierii unor mesaje de dragoste de catre tinerele necasatorite. Aceste mesaje trebuiau introduse intr-o urna, iar tinerii pe rand alegeau cate unul de aici. Conform obiceiului trebuiau sa curteze tanara a carui mesaj l-au ales.

Ziua Sfantului Valentin se numea Ziua Nuntii Pasarilor cu mult timp in urma. Se credea ca pasarile isi aleg perechea si incep sa se reproduca in ziua de 14 februarie, cea de a doua saptamana a celei de a doua luni a anului.


Sfantul Valentin
 
In Roma antica a trait un om numit Valentin. Era un medic bun la suflet, care practica medicina intr-o camaruta a propriei case. Se spunea despre el ca era medicul gastronom datorita faptului ca ii placea sa gateasca si ii placea mancarea. "Doctorul" Valentin s-a straduit mereu sa ofere pacientilor medicamente care cat de cat aveau un gust delicios. Avea mereu timp sa amestece medicamentele amare cu vin, lapte sau miere pentru a avea un gust mai bun pentru bolnavi. Curata ranile si le vindeca cu radacini si ierburi medicinale. Religia se constituia ca parte integranta a vietii medicului si desi crestinismul nu era prea popular in acele vremuri (multi credinciosi au fost persecutati pentru credintele lor) a devenit un crestin si tinea predici pentru altii. De multe ori se ruga pentru bunastarea pacientilor. Intr-o zi un paznic al inchisorii imparatesti din Roma a batut la usa lui Valentin, tinandu-si fiica oarba in brate. Auzise de abilitatile medicului si l-a rugat pe acesta sa vindece orbia fiicei. Valentin stia ca ii va fi greu sa faca acest lucru, insa i-a promis omului ca va face totul posibil. A examinat fetita, i-a dat o alifie pentru ochi si i-a rugat sa se intoarca pentru mai multe reexaminari. Au trecut mai multe saptamani. insa ochii fetitei nu s-au vindecat. Totusi cei doi nu si-au pierdut speranta si s-au intors saptamanal pentru reexaminari la "doctorul" Valentine. Apoi intr-o zi, cativa soldati romani l-au vizitat pe medic si l-au arestat, distrugandu-i medicamentele si condamnandu-l pentru credinta lui. Cand tatal fetitei a aflat de arestarea lui Valentin a dorit sa intervina, insa nu era nimic de facut. Valentin a inteles acest lucru. Stiind ca va fi executat, a cerut o coala de hartie, o pana de scris si cerneala. A scris cateva randuri de ramas bun si l-a inmanat paznicului pentru fiica lui oarba. Valentine a fost executat ziua aceea, pe 14 februarie, 270 (e.n.) prin decizia Imparatului Claudius Gothicus al II-lea.

Cand paznicul s-a intors acasa, a fost primit de fiica lui. Fetita a deschis biletul si a descoperit o planta galbena inauntru. Mesajul suna astfel, "De la al tau valentin." Cum fetita privea planta, pentru prima data in viata ei a vazut mii de culori revarsandu-i-se in palma! Ochii ei erau vindecati ca printr-un miracol! In 496 Papa Gelasius I. a desemnat ziua de 14 februarie ca fiind Ziua Sfantului Valentin. Sarbatoarea a disparut din calendarul oficial in 1969.


In zilele noastre ne exprimam dragostea si afectiunea de Ziua Sfantului Valentin trimitand felicitari, flori si mesaje de dragoste persoanelor iubite. Sarbatoreste si tu Ziua Indragostitilor alaturi de noi!


Altii povestesc cum ca Imparatul Claudius al II-lea nu reusea sa-si adune oastea pentru ca barbatii refuzau sa se inroleze. Credea ca motivul era aceea ca barbatii romani nu voiau sa isi paraseasca sotiile. Datorita acestui fapt, imparatul a interzis logodnele si nuntile in Roma. Un preot crestin, pe nume Valentin, in secret a cununat perechile care au apelat la dansul. Cand imparatul Claudius a aflat de acest lucru, a intemnitat preotul, care a murit in inchisoare in anul 270 e.n., in data de 14 februarie.

 

Cateva obiceiuri

Sfantul Valentin este sfantul ocrotitor al mai multor orase si manastiri.
Oamenii fie de buna credinta, fie din superstitie, pastreaza unele obiceiuri legate de ziua acestui sfant. Sunt persoane care de aceasta zi tin post: mananca doar o data pe zi sau gatesc fara a utiliza grasimi, merg la biserica pentru a rosti o rugaciune, se spovedesc si aduc sacrificii. Zidarii merg la biserica pentru a cere ocrotirea lor din partea sfantului cand lucreaza pe schele.
Unii nu indraznesc sa puna closca la clocit de aceasta zi, si daca ziua Sfantului Valentin este luni, nu vor face acest lucru in nici o zi de luni a anului. In dimineata acestei zile se obisnuieste sa se puna apa sfintita in apa pe care animalele de casa urmeaza sa o bea.


Unii fermieri in zorii acestei zile fac ocolul proprietatii lor, pentru a se ocroti de hoti si de pasarile care le-ar distruge via.
Se crede ca daca porumbeii salbatici se intorc in aceasta zi, acest lucru inseamna inceputul primaverii.
Sfantul Valentin mai este considerat si sfantul protector al vrabiilor, pentru ca aceasta zi le prieste si lor.
Si nu in ultimul rand, se crede ca pasarile isi tin "logodna" in aceasta zi.

Pe vremuri, in preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea pe 24 februarie, oamenii, in special cei tineri, tineau sau faceau Dragobetele. Potrivit traditiei Dragobetele era "o zi frumoasa pentru baietii si fetele mari, ba chiar si pentru barbatii si femeile tinere." Dimineata devreme, tineretul se imbraca in haine de sarbatoare si, daca vremea era urata, se strangeau in cete pe la casele unora dintre ei; daca vremea era frumoasa, se iesea afara din sat, baietii adunand lemne pentru foc iar fetele culegand flori de primavara, flori folosite apoi in descantecele de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca fetele mari sa stranga apa din omatul netopit sau de pe florile de fragi; aceasta apa, pastrata cu mare grija, avea proprietati magice, spunandu-se ca este nascuta din surasul zanelor, putand face fetele mai frumoase si mai dragastoase; daca nu erau omat si fragi, se folosea banala apa de ploaie sau cea de izvor, acest lucru facandu-se atunci cand Dragobetele se tinea in luna martie.
In jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor, fetele si baietii discutau vrute si nevrute insa, cel mai adesea, se spuneau glume cu substrat erotic. Fetele, cum simteau apropierea pranzului, incepeau sa coboare in fuga spre sat, in sudul Romaniei aceasta goana fiind numita "zburatorit". Conform obiceiului, fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca flacaul era iute de picior si fetei ii placea respectivul urmaritor, atunci avea loc o sarutare mai indelungata in vazul tuturor. Sarutul acesta semnifica, in fapt, logodna ludica a celor doi, cel putin pentru un an de zile, de multe ori astfel de logodne prefatand logodnele adevarate. Daca nu se facea Dragobetele, se credea ca tinerii nu se vor putea indragosti in anul care urma; in plus, un semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau la Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul respectivii nu vor mai fi iubiti.
Maturii aveau partea lor in cadrul Dragobetelui. Astfel, femeile credeau ca era indeajuns sa pui mana acum pe un barbat... strain (de sat) si deveneai dragastoasa barbatilor in tot anul care urma! Femeile mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, dar si pasarilor cerului, nici o vietate nefiind sacrificata la Dragobete. Indeobste, sarbatoarea dragostei era socotita una de bun augur pentru treburile marunte, nu si pentru cele mari.
Dragobetele era inchipuit ca un flacau voinic, puternic, frumos si tare iubitor, putand fi intalnit prin paduri; unele fete si femei doreau chiar sa fie pedepsite de Dragobete, lucrand de ziua lui, iar apoi luand drumul padurii, aici fiind "nevoite" sa se lase iubite de Dragobete. Chiar daca mai "pedepsea" femeile, se considera ca Dragobetele ocrotea si purta noroc indragostitilor, tinerilor in general, putand fi socotit un veritabil Cupidon romanesc.
Originea acestei sarbatori este in ciclurile naturii, mai ales in lumea pasarilor. Nu intamplator, pasarea era considerata una din cele mai vechi divinitati ale naturii si dragostei. Ei bine, romanii numeau sarbatoarea Dragobetele si Logodnicul Pasarilor, spunand ca acum acestea se imperecheaza si isi fac cuib, de la pasari obiceiul fiind preluat si de catre oameni. Motivatiile preluarii erau profunde, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc "pasare" insemnand chiar "mesaj al cerului".
In final, o intrebare si o urare. Intrebarea: de ce nu gasim in sirul sarbatorilor noastre locul potrivit si Dragobetelui, imitand, in schimb, forma occidentala a aceleiasi sarbatori? Urarea: sa ne aducem mai des aminte de pasari, animale si flori si vom face din zilele noastre sarbatori ale dragostei! Cu atat mai mult cu cat una din functiile esentiale ale sarbatorilor traditionale era aceea a repunerii in acord a omului, a comunitatilor, cu Dumnezeu, cu Universul.

 |  Trimite unui prieten  |  Trimite prin Y!M  |  Printeaza

Comentarii la acest articol

Adauga comentariul tau

Alte articole din categoria Povesti de dragoste